INFO DE ULTIMA ORA DESPRE RECLAMA TV

Publicitatea TV poate depăşi limita celor 12 minute pe oră
Directoratul „Audiovizual, media, internet” al Comisiei Europene a făcut precizări de maximă relevanţă pentru evoluţia pieţei europene de publicitate televizată: publicitatea tv poate depăşi limita celor 12 minute pe oră, în anumite condiţii, informează un comunicat al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA).
Oficiali ai Comisiei Europene au precizat recent că „pentru acele forme de publicitate televizată de alt tip decât spotul publicitar nu există nici o limită de durată orară”.

Celebra regulă „maxim 12 minute pe oră de publicitate” este astfel detronată din postura de reper absolut şi nu mai are putere asupra formelor de publicitate care nu întrerup programele ci se integrează acestora (telepromovarea, teleshoppingul, sponsorizarea, plasarea de produse).

Această intervenţie a Bruxell-ului survine în contextul unui blocaj interpretativ referitor la noua directivă europeană a serviciilor media audiovizuale, directivă care a adus modificări ale reglementărilor privind publicitatea ce pot determina creşterea semnificativă a veniturilor televiziunilor europene prin promovarea a noi forme de publicitate prin intermediul cărora publicul poate primi mesajul publicitar fără întreruperea programelor.
Dar tocmai elementul crucial al acestor modificări rămăsese într-o zonă a neclarităţii. Anume, existau voci care afirmau că din textul directivei nu rezultă clar în ce măsură anumite forme de publicitate, altele decît publicitatea de tip spot, sunt excluse de la limita clasică a celor 12 minute pe oră.

Această confuzie a suscitat interesul şi temerile celor mai importante televiziuni europene, dat fiind că includerea acestor „alte forme de publicitate” decât publicitatea de tip spot în limita celor 12 minute, care ar fi putut să apară din eroare la transpunerea directivei în legislaţia ţărilor membre, ar fi anulat o parte din avantajele oferite de noua directivă în privinţa extinderii bazei de finanţare prin publicitate a televiziunilor.
O lectură atentă a directivei, coroborată cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi cu documente interpretative ale Comisiei Europene, poate arăta însă că includerea acestor „alte forme de publicitate” în limita celor 12 minute constituie o interpretare eronată a acesteia.

In luna martie a acestui an, George Chiriţă, directorul asociaţiei televiziunilor din România – Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) - a solicitat Comisiei Europene un punct de vedere în raport cu o argumentaţie care susţine teza existenţei unor excepţii multiple de la limita orară a celor 12 minute, teza bazată pe ideea că, dacă nu ar exista excepţii, atunci limita de durată orară ar deveni, prin cumulare, limită zilnică, aceasta din urmă fiind însă în mod manifest abrogată de noua directivă.

Recent, sub semnătura domnului Gregory Paulger, directorul Directoratului “Audiovizual, Media, Internet” al Comisiei Europene, a fost transmis punctul de vedere solictat, care confirmă teza amintită şi aduce precizări suplimentare. Astfel, răspunsul domnului Paulger precizează textual că formele de publicitate care nu au forma spotului publicitar nu se supun unei limite de durată orară. Intre acestea se numără telepromovarea, sponsorizarea, teleshopingul si plasarea de produse, sau, în general, ceea ce este denumit sub expresia „alte forme de publicitate” (decât spotul publicitar).

Pe de altă parte, răspunsul domnului Paulger asumă definiţia dată spotului publicitar de Curtea Europeană de Justiţie, fapt care poate contribui la o mai clară definire a ceea ce înseamnă „alte forme de publicitate”. Este de presupus că acestă abordare reglementativă va deschide calea spre apariţia de noi forme de publicitate non-spot, sub stimulentul nerestricţionării duratei lor.

Trebuie notat că precizările domnului Paulger sunt făcute sub rezerva că ele reprezintă punctul de vedere al unor departamente ale Comisiei şi nu angajează Comisia Europeană ca atare, şi că numai Curtea Europeană de Justiţie este aceea care are competenţa finală pentru interpretarea dreptului comunitar.

Cu toate acestea, dat fiind că punctul de vedere exprimat de directoratul condus de domnul Gregory Paulger este expresia unei înalte competenţe în domeniu şi reflectă o logică general acceptată, este puţin probabil ca autorităţile reglementative naţionale să poată dezvolta un punct de vedere divergent.

De aceeea, scrisoarea domnului Gregory Paulger va avea cu siguranţă o maximă importanţă pentru procesul de transpunere a noii directive în legislaţia statelor membre ale Uniunii, în sensul evitării unor erori de interpretare restrictivă a textului directivei. Acest efect este de aşteptat şi în raport cu proiectul de lege care transpune noua directivă elaborat la noi de Ministerul Culturii şi Cultelor.

In plan practic, potenţialul lărgirii bazei de finanţare a televiziunilor prin utilizarea acestor forme de publicitate nesupuse unei limite de durată şi întegrate organic programelor – cazul telepromovării sau al plasării de produse fiind cele mai semnificative - face ca punctul de vedere exprimat pe această temă să devină un reper extrem de important pentru viitorul televiziunii europene.